Arta cu grad de risc ridicat

Ziarul Prezent, nr. 6, 2006

Scriam anul trecut ca lui Roman Tolici ii place sa scaneze epiderma lucrurilor si a intimplarilor, pentru a scoate la iveala nevazutul din umbra evidentei. Expozitia "Desene recente", deschisa la Galeria Posibila, legitimeaza o data in plus observatia, cu o diferenta specifica insa. Daca pe atunci artistul era determinat sa extraga, acum vrea sa acorde invizibilului deplina libertate, sa transpara sau nu, in suspensie, intre pozitiv si negativ. Lucrarile pornesc de la negru, iar forma si culoarea apar prin adaugiri succesive de hasururi, ca fire sau urme de lumina care "sculpteaza" suprafata, slefuind-o, modificind-o in spatiu. Imersiunea in intuneric si deriva printre semne sint dirijate de un ochi hipersensibil, o mina precisa ca un bisturiu, un spirit prospectiv pina la abandonul de sine. Prezenta artistului se dizolva in ritmul brownian si totodata controlat al hasurilor, cu aceeasi seductie fatala cu care absoarbe negrul pe cei care privesc. Negrul vesnicie, negrul sincopa, negrul esec, negrul nu. Sau, dimpotriva, negrul haos, negrul inceput, negrul totul e posibil, negrul pamint. Teritoriile si libertatile se negociaza constant, de la o lucrare la alta, ca intr-un balet strategic menit sa subjuge nu prin precizia miscarii, ci prin supletea si nefixarea ei. Marturisesc ca nu-mi plac toate lucrarile. Le prefer pe cele cu un grad de risc ridicat, indecise, susceptibile sa devina sau nu. Cum sint "Doua", "Ea" sau "Fara titlu" (cea cu silueta feminina in clarobscurul ferestrei).

Citind dialogul lui Roman cu Matei Ciltia, curatorul galeriei, imi dau seama ca artistul developeaza mental reprezentari din trecut sau din imaginar, aducindu-le fulgurant in prezenta, ca intr-un slide show cu background-ul negru si timpul setat. Ca si cum si-ar stoca memoria ori "varsa" creierul pe hard disk. Ma intreb ce s-ar intimpla daca PC-ul i-ar spune, prozaic, "virtual memory low"? Cum ar reformula invizibilul, cum s-ar reconecta la fluxul cristalelor de imagine si text care ii stabilesc configurat ia? Cred ca o anume limitare ori definire specifica a cimpului de interes l-ar feri de pericol. Ori un "statement", o pozitie conceptuala cu valoare de parola. Ca artist, poti sa inovezi, sa speculezi, sa explorezi oricit; undeva, insa, trebuie sa te regasesti. Mie imi place sa ma regasesc si sa ma intilnesc cu Roman pe bordura subtire a balconului de la care alte doua siluete efemere privesc in noapte. O femeie tinara si o fetita sprijinindu- se tandru de ea, ambele desenate cu spatele, proiectate in alt plan al timpului decit mina care le schiteaza si ochiul care le cuprinde. Compozitia ma fereste de orice contaminare ori ipoteza straina picturii. Subiectul e subordonat viziunii iar sensul se anunta o chestiune de stil. |ntrebarea e cit din spaima sau neputinta de a reda invizibilul se transforma in arta de a o face, in vizibil? Cit din negru devine griul, auriul sau violetul, scapind golului? Trebuie sa-ti gasesti un loc pe bordura pentru a primi un raspuns.

Simona Nastac