PARK: chei de lecturare

4 iulie (SUA): Întâmplarea face ca întregul proiect să pornească de la această imagine, interpretată după o serie de fotografii, făcute chiar într-o zi de 4 iulie, imagine cu rol revelator asupra întregii teme, abordate în “Park”. Folosind o realitate evidentă, m-am oprit asupra simbolisticii sale ascunse, care odată scoasă la suprafaţă mi-a dezvăluit portretul unui stat – SUA. Am bănuit atunci că acei oameni simpli, dintr-un oraş atât de îndepărtat de America, s-au adunat dintr-un impuls semiinconştient al sărbătoririi unei ţări, care deşi nu era a lor, şi-o atribuiau ca fiind a lor în vise şi aspiraţii. Am văzut atunci SUA ca pe o ţară globală, ca pe un nou Babel în care domneşte înţelegerea datorată unui singur limbaj. O ţară creată din oamenii mai multor ţări, o ţara clădită pe principiile libertăţii. O ţară al cărei drapel mi se desfăşura sub geam, cu perpendicularitatea maşinii şi a mesei de ping-pong, sugerând dungile roşii (care în acest caz deveneau dungi verzi, complementare), cu oamenii sugerând stele. O imagine în care tot ce nu e american poate deveni american.

Trebuie să menţionez că toate imaginile care au stat la baza seriei, cu excepţia Franţei, sunt fotografii făcute în România şi R. Moldova, aplicând ulterior percepţia asupra unei ţări şi nu portretizarea ei nemijlocită. Identitatea fiecărui stat am stabilit-o în baza unor “reguli” ale simbolului, acceptate în primul rând de mine, în rol de creator, mizând puternic pe impulsul comun de a înţelege corect aceste simboluri comune. Subiectivismul meu în algerea trăsăturilor definitorii pentru fiecare ţară îl pot ataşa subiectivismului colectiv cu care îi privim pe ceilalţi şi pe noi înşine. Fiecare ţară poate fi recunoscută sau nu în funcţie de disponibilitatea celui care o priveşte de a decodifica intuitiv propriile viziuni şi senzaţii ce le are în legătură cu acea ţară. Proiectul e o provocare adresată publicului de a parcurge un drum similar celui parcurs de mine în procesul conceperii şi creării lucrărilor. Drum care, dincolo de diferenţe, urmăreşte ceea ce ne uneşte.

1 octombrie (China): Golul conţine plin şi invers. Deşi în imagine nu apare nici un personaj şi ne aflăm într-un spaţiiu pustiit, tot ce se întâmplă acolo este o aglomerare de mulţimi. Multe culori pe multe elemente din care e construit complexul de joacă, ce trimite la Marele Zid. Multe blocuri, cu multe ferestre, simboluri ale politicii de tip comunist. Multe frunze, mulţi copaci, mulţi nori, multe fire de nisip, multe fire de iarbă. Aglomerarea este specifică Chinei.

12 octombrie (Spania): Spania o asociez în primul rând cu lupta dintre taur şi om, cu apetenta hispanicilor pentru baletul sportiv, fie ca e vorba de coridă, de dans, sau de fotbal, cu spiritul lor sangvinic, care îi face atât de fluenţi în mişcare. Imaginea conţine două personaje principale: copilul-toreador, pe de o parte, abia intrat pe poarta arenei, într-o postură şi o aparenţă de un estetism ce pare căutat, şi personajul frontal central - antrenorul-taur pe de altă parte, ambii în aşteptarea confruntării. Mingile simbolizează preamărirea virilităţii masculine, la fel şi jaloanele. Intreaga cultură spaniolă - muzică, artă, arhitectură, sport, dans - se află sub cupola arenei, în care spiritul uman se confruntă graţios cu forţa brută, în care lupta cu morile de vânt devine un dans ameţitor şi irezistibil.

27 august (Moldova): Este firesc că Moldova, de care sunt legat nemijlocit, conţine cea mai tristă viziune asupra unei ţări. Un mal de râu cu pilonii unui pod neterminat şi abandonat, ce face referire la istoricul acestui pământ, numit azi stat. Un tărâm pierdut al copilăriei, aflat sub semnul abandonului şi nostalgiei atât din punct de vedere personal, cât şi sociopolitic.

9 decembrie (Japonia): Prezenţa soarelui constitue cea mai evidentă trimitere la ţara soarelui răsare (ziua naţională sarbatorindu-se de ziua naşterii Împăratului, asemuit soarelui). Calmul şi echilibrul misterios al peisajului amintesc de grădinile japoneze. Prezenţa masivă a apei şi silueta insulei din prim plan fac referire la situarea şi aspectul geografic al Japoniei. Pentru restul lumii, Japonia pare un mister.

14 iulie (Franţa): Este singura lucrare din serie pentru care am folosit imagini surprinse chiar in Franţa. Este vorba de scările care duc spre Palatal Versailles, pe care l-am exclus ulterior, ca o trimitere la decapitarea monarhiei de către francezi, deveniţi astfel pionieri ai epocii moderne. Naţiune care a ajuns pe culmi şi care pare să nu mai aibă (cel puţin la momentul actual) scări de urcat. Locul de sub nori conţine tensiune şi gravitate, în acelaşi timp cu speranţa legată de cuplul (regal) care urcă ultimile trepte. Odată ajuns pe culme, va avea şansa stabilirii altor înălţimi demne de atins.

9 mai (UE): Un parc al tuturor vârstelor, un teren de joacă şi de odihnă, o experienţă încarcată de speranţa unei familii unite şi sigure, un balans optimist al forţei diferenţelor care crează echilibru şi progres. Toate despicate în părţi aproximativ egale de umbră şi lumină, de sfârşit şi început, de bine şi rău. Predominanţa albastrului şi albului este preluata din drapelul Uniunii Europene.

2 iunie (Italia): Incepand cu Romulus şi Remus, Italia a fost marcată de schema dublurii masculine, a fraternităţii care prin competiţie a făcut din Italia un model de civilizaţie. Petru şi Pavel, Leonardo şi Michelangelo, Fellini şi Pasolini, Ferrari şi Lamborghini sunt doar câteva din exemplele care îmi vin în minte. Conformaţia peninsulară este şi ea prezentă în lucrare. Iar statalitatea Vaticanului inclusă în statul Italian reprezintă un exemplu în plus de unitate în dublură. Peste toate acestea intervine imaginea miresei cu rol de mamă-fecioară, atât de adorată de italieni.

30 octombrie (Germania): Ordinea şi disciplina specific germane se reflectă în toată structura peisajului. Latura industriala intră în echilibru cu natura, supusă riguros şi rece. Caii fac trimitere la teoriile rasei superioare, ce nu pot fi total neglijate, având în vedere moştenirea lor culturală. Iar hornul aminteşte de complexul genocidului care îi urmăreşte pe nemţi din trecutul Germaniei Naziste.

30 aprilie (Olanda): In virtutea inerţiei provenita dintr-un “defect” profesional, am asociat Olanda cu patinatorii lui Bruegel. Multitudinea de planuri, culori şi teme, într-un vertij valsant, ajutat parcă de repetiţia indicatoare a sticlelor publicitare de Coca-Cola de pe marginea patinoarului, de încărcătura cosmopolită de publicitate pentru orice, generatoare de dezvoltare economică în condiţii ce pot părea vitrege în cazul Olandei. Sensul invers acelor de ceasornic indică nonconformitatea pentru care olandezii au devenit celebri în toată lumea.

14 iunie (Marea Britanie): Ca şi în cazul Japoniei, ziua naţională a Marii Britanii este ziua regalităţii, regalitate la care britanicii ţin mai mult decât oricine altcineva. Fetiţa în şpagat este de fapt Regina, simbol al unui imperiu mic, dar puternic, crăcănat cu abilitate pe ambele emisfere ale globului pământesc. Similitudinile desfăşurării geografice sunt şi ele prezente prin poziţionarea insulei faţă de continent. Iar grupul de personaje şi stabilopozi fac trimitere la Stonehenge şi la cavalerii mesei rotunde. Sobrietatea şi degajarea fac front comun prin atmosfera caldă, redată prin culori reci.

12 iunie (Rusia): Nemărginirea este una din cheile importante ale percepţiei Rusiei. Nemărginire ce le justifică supremaţia sau întâietatea în explorarea spaţiului cosmic, sugerată prin urmele trecerii avioanelor pe cer. Deschiderea spre mare, care indică “fereastra spre Europa” promovată de la Petru cel Mare până astăzi. Fragmentarea falezei este similară cu multitudinea etnică cuprinsă de marele imperiu. Personajele, 15 la număr, indică trecul Uniunii Sovietice compusă din 15 republici. Personajul din prim plan fiind un fel de “Mother Russia” ce păşeşte încrezător spre viitor, purtând în spate un rucsac pe care apare sigla “Nike”, provenită din numele zeitei victoriei.

1 decembrie (România): Ca şi Moldova, România conţine o abordare personală, fiind pentru mine ţara de adopţie, paradoxală prin faptul că îmi este şi ţară de origine în acelaşi timp. Semaforul care indică culoarea roşie este piedica pesimismului mioritic ce ne caracterizează. Ceaţa este misterul nostru interior, care urmează a se risipi pentru a redescoperi Piaţa Victoriei, în care semaforul va arăta cu siguranţă şi culoarea verde.

Roman Tolici