Tentatiile ambiguitatii

Revista Observator Cultural, numarul 106 (363), martie 2007

Galeria H'art, Bucuresti, curator: Dan Popescu, decembrie 2006-ianuarie 2007

Exista o preocupare asidua, in contemporaneitate, de a imbraca totul in reprezentari. Imaginea substituie, uneori, si necesitatea de a gindi, de a medita. in locul acestora se infatiseaza interfata vizuala, cliseul plastic. Locul si prezenta imaginii au fost foarte vii inca din cele mai vechi timpuri, iar crestinismul i-a stabilit o pozitionare foarte precisa. Un loc aparte l-a ocupat imaginea in era mass-media si a publicitatii.

Aceste sisteme nu se mai multumesc doar sa povatuiasca si sa indemne lumea spre anumite produse, de care omul are sau nu nevoie, ci tind sa devina o mecanica a "sacralizarii" actului insusi de a cumpara. Ca impactul sa fie maxim, si cu tinta precisa, anumite minti cerceteaza cu de-amanuntul rolul translarii anumitor reprezentari din trecut, aducindu-le in actualitate. Cit mai aproape de omul contemporan. Acest om, familiarizat cu idei multiple si cu libertatea de a alege, traieste totusi intr-un plin ev al confuziei. Sistemul vechi, traditionalist, religios prin excelenta, este reinventat, dar fara suportul sau transcendental. Sarbatorile religioase devin prilejuri si motive pentru vinzari imense si pentru un consum excesiv, coplesitor. "Totul de vinzare" nu este o formula stearpa, seaca, ci una care arata starea de lucruri actuala – rece si bazata preponderent pe acumulare de capital. Marketizarea si serializarea gustului este o tinta precisa a economiei de piata.

Astfel de idei fugare mi-au venit in minte cind am mers sa vad expozitia de pictura a lui Roman Tolici, Evanghelia dupa Mos Craciun. Avem doua elemente divergente aici: Cuvintul Viu, inscris si revelat de Evanghelii, si o fantosa a societatii de consum, iepurasul de plus (personificat si de figura lui Mos Craciun, care repovesteste in chip personal Evanghelia). Semnificatii pe care Roman le-a imbinat, le-a suprapus. Demersul artistului este unul de natura ideologica si vrea sa consemneze intr-o maniera vizuala perversitatea translarii sistemului imagistic canonic al crestinismului in reprezentarea "cacofonica" a consumerismului globalizat. Iepurasul este o prezenta permanentizata a necesitatii de-sacralizate. El devine chiar blazonul dorintei de a consuma. Este insasi parafraza fertilitatii, a abundentei. Iepurasul a fost, poate, extras din contextul sau mitologic de stirpe germanica, unde simbolizeaza pe zeita Freya, zeita fertilitatii, si speculat foarte mestesugit de lumea contemporana.

La Roman, iepurasul este personificarea inocentei, smereniei, cucerniciei; toate cite i se intimpla, le ia cu seriozitate maxima. Piesele inglobate in acest ansamblu poarta, toate, acelasi titlu, Ipostaza. Ei bine, aceasta vocabula este cheia intregii expozitii.

Ipostaza provine din grecescul ipostasis, care semnifica chipul fiintei, cf. pericopei din Evrei, 1.3, dar si fata, chip, prosopon. in limbajul bisericesc cuvintul trimite la Fetele Treimii, iar folosirea lui nu poate fi facuta in afara acestui context. Nu putem disocia acest binom, Evanghelie si ipostaza, de contextul lor religios, si nu trebuie sa jonglam cu termenii respectivi in afara semnificatiei lor. Prin urmare, iepurasul din pinzele lui Tolici "personifica", metaforic, figura lui Hristos.

Ipostazele in care acesta apare sint si s-ar traduce astfel: Maica Domnului cu Pruncul (Fetita cu iepurasul in brate, 1.1), Ispitirea lui Hristos (Iepurasul inocent si iepurasul cu coarnele taiate, 2.), Jertfa euharistica (Potirul cu imaginea oglindita a ierpurasului, cu picaturi de singe in jurul lui, 3.), Sarutul lui Iuda (Autoportretul autorului sarutind iepurasul, 4.), Cununa cu spini (iepurasul, insingerat, incununat cu o coroana de spini, 5.), Purtarea Crucii (puhoiul de iepurasi, unul din ei purtind crucea, dar care?, 6.), Rastignirea (iepurasul tintuit de lemnul crucii, 7.), Hristos mort (iepurasul pe catafalc, 8.)2, Necredinta lui Toma (mina care furtiv il atinge pe iepuras, 9.), Pieta (o parafraza la propria lucrare, Pieta stradala, 2004, dar in care, in ipostaza Maicii Domnului, apare artistul insusi, in odajdiile lui Mos Craciun, 10.). Necesitatea iconica, ceruta de Sinodul al VII-lea, de a-l reprezenta pe Hristos ca om este totusi univoca. De atunci, de regula, imaginile canonice au respectat aceasta cutuma. Prototipul pictat trimite direct catre cel reprezentat.

Aici ia nastere triunghiul conceptual: "iepuras-ipostaza-Hristos". Transferul se face, prin iepurasul de jucarie, catre ipostazele lumesti ale lui Hristos. imbracarea in simbol a lui Hristos denota o profunda neputinta a lumii contemporane. Care prefera mai degraba parafraza, sugestia, substituirea si sublimarea in locul aratarii inomenirii lui Hristos. Este vorba, finalmente, de o "imagine intercalata" (ekphrasis). El trebuie privit in fata, direct, cu curaj si nadejde. Anume despre aceasta neputinta umana vorbeste Roman Tolici, care, la primii crestini, pe un fundal mesianic mai complex, se traducea prin teama de violenta si prigoana, datorate statutului precar pe care-l avea inca crestinismul incipient; azi insa este neputinta de a discerne adevarul, printre mrejele si hatisurile lumii contemporane. Ce mi se pare mie esential la Roman este ca el, desi foloseste aceleasi tehnici ale subversiunii, intruchipeaza corect in pictura istoria vie a Bisericii. El arata ce vor ei (semenii sai) sa vada, dar le furnizeaza prin asta si ceea ce ei deja nu mai vad. Sau nu mai sint capabili sa o faca in mod curent, nemediat, ca atunci cind se traia intr-o societate de tip traditionalist, cind sacrul era omniprezent...

Vladimir Bulat